Subiectul reviziei sistematice

Am analizat dovezile din studiile randomizate controlate privind beneficiile și siguranța tuturor medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală utilizate pentru tratarea pacienților adulți în stare critică cu delirium din unitățile de terapie intensivă (UTI) ale spitalelor.

Introducere

Deliriumul este frecvent asociat cu intervențiile chirurgicale, infecțiile sau bolile grave. Este resimțit ca o incapacitate nou instalată de a gândi limpede, în general de scurtă durată. Pacienții cu delirium trec de la perioade de gândire clară la perioade de agitație și/sau somnolență avansată și confuzie. Lipsa somnului, durerea, un mediu zgomotos, constrângerea fizică și utilizarea de sedative și analgezice puternice sunt unii dintre factorii care contribuie la această situație. Deliriumul afectează atât evoluția imediată, cât și cea pe termen lung ale pacienților în stare critică, deoarece poate crește durata de timp pentru care este necesar un aparat de respirație mecanică, timpul petrecut în secția de terapie intensivă și în spital, precum și șansele de deteriorare funcțională și de deces. Șansele unei evoluții nefavorabile în cazul deliriumului sunt mai mari la pacienții fragili și la cei de vârstă înaintată și care prezintă deja dificultăți cognitive. În mod frecvent, pacienților care delirează la terapie intensivă li se administrează medicamente pentru a ajuta la tratarea simptomelor, cum ar fi agitația.

Caracteristicile studiului

Prezenta revizie include studii apărute până la 21 martie 2019. Am găsit 14 studii controlate randomizate care au înrolat un total de 1844 de participanți adulți. Au fost testate șase clase diferite de medicamente. Acestea au fost: medicamente antipsihotice utilizate ca tranchilizante în zece studii; dexmedetomidina, un sedativ _alfa2 agonist, în trei studii; statine care reduc colesterolul, în două studii; opioide ca parte a gestionării durerii, într-un studiu; antagoniști ai serotoninei pentru greață și vărsături, într-un studiu; și inhibitori ai colinesterazei, care sunt medicamente pentru boala Alzheimer, într-un studiu. Zece studii au comparat medicamentul cu un placebo - un medicament inactiv; patru studii au comparat medicamente diferite între ele. Unsprezece studii cu 1153 de participanți au raportat date privind durata deliriumului - principalul rezultat al acestei analize.

Principalele constatări

Atunci când clasele de medicamente au fost comparate direct cu placebo, s-a constatat că doar agonistul _alfa2 dexmedetomidină reduce durata deliriumului, iar inhibitorul de colinesterază rivastigmină prelungește durata delirului. Fiecare dintre aceste rezultate se bazează pe constatările unui singur studiu de mici dimensiuni. Celelalte medicamente, în comparație cu placebo, nu au modificat durata deliriumului. Autorii studiului au folosit metoda statistică a meta-analizei de rețea pentru a compara cele șase clase diferite de medicamente. Dexmedetomidina a fost considerată cea mai eficientă în reducerea duratei deliriumului, urmată de antipsihoticele atipice. Cu toate acestea, meta-analiza de rețea a duratei delirului nu a reușit să excludă posibilitatea de a nu exista nicio diferență în comparație cu placebo pentru toate cele șase clase de medicamente. Utilizând această metodă, nu am constatat că vreun medicament a îmbunătățit durata comei, durata de ședere în UTI sau spital, rezultatele cognitive pe termen lung sau decesul. Agonistul _alfa2 dexmedetomidină a scurtat timpul petrecut pe un aparat de respirație mecanică. Adesea, evenimentele adverse nu au fost raportate în aceste studii sau au fost rare atunci când au fost raportate. O analiză a evenimentelor raportate a arătat că acestea au fost similare cu cele raportate cu placebo. Am găsit 10 studii în curs de desfășurare și șase studii în așteptare de clasificare care, odată publicate și evaluate, ar putea schimba concluziile acestei analize.

Calitatea dovezilor din literatură

Cele mai multe dintre studiile incluse au fost de dimensiuni reduse, dar cu un design bun. Nouă din cele 14 studii au fost considerate ca având un risc scăzut de eroare sistematică.